Numărul cazurilor noi de coronavirus continuă să crească în România. 2.343 de îmbolnăviri au fost raportate astăzi din peste 26.000 de teste efectuate şi 53 de noi decese. Totodată, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este acum de aproape 7.800. Dintre acestea, 571 sunt internate în stare în gravă în Secţiile de Terapie Intensivă. În plus, pe teritoriul ţării noastre, aproape 23.200 de persoane se află în carantină şi alţi 10.600 de români confirmaţi cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu. Şi la Constanţa cifra îmbolnăvirilor zilnice rămâne ridicată. Astăzi au fost raportate 76 de cazuri noi de COVID-19 la nivelul întregului judeţ, iar numărul total al infectărilor la Constanţa a depăşit 3.000.