Emil Sorin Banias nu se poate întoarce încă în Consiliul Județean Constanța deoarece Prefectura a depus recurs în instanţă. Subprefectul județului Constanța Ionuț Done susține că a analizat situația lui Emil Sorin Banias și a decis să formuleze recurs la decizia Tribunalului Constanța. Este vorba despre sentința civilă din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care a fost anulat Ordinul de încetare a mandatului de consilier județean al lui Banias. “Recursul Prefecturii a fost depus ieri și suspendă sentința Trbunalului, care nu era definitivă conform art.22 din Legea Contenciosului Administrativ”, a precizat subprefectul Ionuț Done.