Eurodeputatul Victor Negrescu a inițiat o scrisoare comună semnată și înaintată către Comisia Europeană prin care, alături de alți europarlamentari români, susține candidatura României pentru găzduirea viitorului Hub European de Securitate Maritimă pentru Marea Neagră la Constanța. Inițiativa subliniază rolul strategic al României și Mării Negre în securitatea europeană. Reamintim că președintele Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că își dorește ca hub-ul european de securitate să fie în Constanța.