Președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, spune că în orașul nostru este nevoie de mai multe terenuri de sport și locuri de joacă. Potrivit acestuia, au fost identificate mai multe zone și terenuri ce pot fi redate comunității în acest scop. Un exemplu este pe strada Bradului din cartierul Palas, unde se află două clădiri dezafectate și vechi de aproximativ 100 de ani. „Ne dorim ca în locul acestor clădiri să fie amenajată o grădină publică ce va cuprinde un loc de joacă și terenuri de sport. De aceea, încă din 2022 am propus realizarea studiilor de fezabilitate. Deși proiectul a fost aprobat, din păcate, așa cum s-a întâmplat și cu alte proiecte propuse de USR, primarul Vergil Chițac a ales să-l ignore. Am revenit cu proiectul, acesta fiind propus pentru includerea în bugetul pe 2024”, a mai spus Stelian Ion.