Senatorul Remus Negoi a adresat o interpelare Minsitrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu privire la situaţia de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Acesta spune că cei din conducerea SAJ încalcă grav conduita faţă de proprii angajaţi, iar mediul de lucru este profund viciat din cauza tentativelor de intimidare, hărţuire morală și psihologică. Printre neregulile aduse în atenţie de senator se numără convocarea preferenţială a comisiilor de disciplină, nesoluţionarea sesizărilor în comisia de etică, coordonată de directorul medical interimar, faptul că raportul de gardă zilnic nu se desfăşoară dimineaţa la schimbul de tură, aşa cum prevede legea. Remus Negoi i-a solicitat lui Alexandru rafila să trimită corpul de control la SAJ Constanţa.