Prefectura a notificat la sfârşitul lunii spetembrie a anului trecut Primăria și Consiliul Local Constanța în legătură cu modificarea unor articole din Regulamentul privind obligarea asociațiilor de proprietari de a se ocupa de amenajarea spațiilor verzi din jurul blocurilor - a precizat pentru postul nostru de radio, prefectul de Constanţa, Silviu Coşa. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că Primăria este încă în termen să opereze modificările și că instituţia Prefectului nu a atacat în contencios-administrativ Regulamerntul privind gospodărirea la nivelul municipiului Constanța. Vă reamintim, ieri, reprezentanţii filialei locale a USR Constanţa au susţinut că Prefectura a confirmat că acest regulament este abuziv și ilegal. Aceştia reaminteau faptul că în vara anului trecut consilierii USR Constanța au convocat o ședință extraordinară de CLM în care au depus un amendament prin care s-a cerut exonerarea asociațiilor de proprietari de la obligațiile ce vizau întreținerea spațiilor verzi, însă, grupul consilierilor PNL și PSD a votat împotrivă, iar amendamentul nu a trecut. Ulterior, consilierii PNL au purtat noi discuţii cu colegiilor lor de la USR, iar respectiva Hotărâre, cu noi amendamente, va fi supusă consultării publice.