Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost suspendată, din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru luni. În această şedinţă ar fi trebuit stabilit calendarul dezbaterii moţiunii de cenzuri, depusă seara trecută, de parlamentarii AUR şi USR PLUS. Iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere fuseseră convocate vineri, la ora 23:00, dar nu a putut fi ţinută din lipsa întrunirii cvormului, fiind amânată pentru ziua de astăzi. Birourile reunite se vor reuni din nou, luni, de la ora 12:00. Copreşedintele USR Plus, Dan Barna, a precizat că tot luni, miniștrii USR-PLUS își vor depune demisiile din Guvern. Pe de altă parte, PSD doreşte depunerea propriei moţiuni de cenzură, pe când PNL a făcut publică susţinerea în totalitate a actualului premier, Florin Cîţu.