Consilierii locali ai USR PLUS propun o serie de amendamente la proiectul de hotărâre privind regulamentul parcărilor în municipiul Constanţa. Viceprimarul, Florin Cocargeanu, a declarat că regulamentul trebuie modificat, iar amendamentele vor fi discutate în cadrul coaliției USR-PNL. Astfel, aleşii locali ai acestei formaţiuni politice propun ca plata să se realizeze doar în intervalul orar 8.00-20.00, iar Staţiunea Mamaia să devină zona 2, cu excepția parcărilor de la Perla, Cazino și Summerland care vor rămâne zona 0. Un alt amendament face referire la posibilitatea închirierii unui loc de parcare de reședință și pentru cei care dețin un autovehicul în folosință.