Pentru executarea lucrărilor de conectare a magistralelor nou edificate la sistemul centralizat de distribuție, RAJA sistează furnizarea apei potabile timp de 24 de ore, începând din această noapte 8 spre 9 aprilie ora 23:00, până miercuri noaptea, 9 aprilie ora 23:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
-
Cartierul Tomis Nord (Boema, Cireșica, Brotăcei, Tic-Tac);
-
Cartierul Campus Universitar;
-
Bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan;
-
punctele termice 102 și 104.
În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din Cartierul Badea Cârțan. În funcție de topografia rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, la etajele superioare ale imobilelor, dar și la capetele de coloană ale sistemului, se poate înregistra lipsa apei la robinete.