Se va opri apa timp de 30 de ore în mai multe zone din municipiu. Potrivit reprezentanților RAJA S.A., se vor executa, în perioada 26-27 martie, lucrări de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a noilor rețele din municipiul Constanța. Lucrările de conectare vor fi realizate în 9 puncte de lucru. Pentru execuția lucrărilor, furnizarea apei va fi întreruptă timp de 30 de ore, începând din noaptea de marți spre miercuri, 26 martie, ora 00:00, până joi, la ora 06:00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Baba Novac; Compozitori – Energia; Badea Cârțan; Inel I; Casa de Cultură; Zona Comercială Nord-Vest; bd. Alexandru Lăpușneanu (între bd. Tomis și str. Nicolae Iorga); bd. Tomis (pe partea stângă, între bd. Alexandru Lăpușneanu și str. Petru Vulcan) și zona Brotăcei, delimitată de străzile Adamclisi – Suceava – Al. Lăpușneanu și Soveja. În același timp, vor avea presiuni scăzute consumatorii din Inel II; Coiciu; str. Poporului (între bd. Tomis și str. Mihai Viteazu), inclusiv străzile adiacente; Piața Tomis 3 și zona Tic-Tac – Cireșica.