Astăzi , de Ziua Mondială a Apei, Raa a anunţat câștigătorii Concursului „Apa este Viață”  care a reunit și în acest an elevi talentați din județul Constanța. Competiția, desfășurată sub tema „Călătoria apei: din natură în viața noastră”, a fost o invitație adresată tinerilor de a explora, prin artă, importanța apei și impactul schimbărilor climatice asupra acestei resurse esențiale. Cele mai apreciate 25 de lucrări din fiecare categorie de vârstă au fost evaluate de o comisie de jurizare şi, au fost desemnați câștigătorii pentru categoriile 7-11 ani, respectiv 12-16 ani, ale căror creații au surprins cel mai bine mesajul legat de rolul esențial al apei. Aceștia vor fi răsplătiți cu premii, iar participanții care au obținut mențiuni vor primi vouchere la Librăria Cărturești în valoare de 500 lei, Festivitatea de premiere va avea loc în perioada 24 martie – 04 aprilie.