În inima Dobrogei, natura prinde viață într-un mod cu totul special! La Lazu, în pepiniera dendrologică amenajată de compania IULIUS – parte a viitorului proiect de regenerare urbană din Constanța – 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale din Valu lui Traian au avut parte de o experiență inedită. Aceștia au participat la activități specifice cercetașilor, au descoperit cum se amenajează o pepinieră și au petrecut o zi în natură. Pepiniera IULIUS din Lazu, prima de acest tip din Dobrogea, găzduiește deja 1.100 de arbori maturi aduși din Italia, aclimatizați cu grijă pentru a deveni parte din grădinile urbane ale noului proiect ce va transforma Constanța. Copaci spectaculoși, printre care castani, platani, magnolii sau cireși japonezi, vor da viață unui parc verde, accesibil tuturor. Aceștia vor fi transplantați în spațiile verzi care vor fi dezvoltate în cadrul proiectului de reconversie urbană de pe fosta platformă Oil Terminal. Până în prezent, IULIUS a dezvoltat grădini urbane de amploare în proiectele mixte din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, sunt 18 hectare de grădini urbane, amenajate cu peste 80.000 de copaci și arbuști, însumând investiții ce depășesc 20 milioane de euro. IULIUS pregătește acum un nou standard pentru viața urbană la Constanța: un oraș în oraș, cu parc, grădină botanică, zone culturale, educaționale, de relaxare și entertainment.