IULIUS, dezvoltatorul ieșean care a început demersurile pentru a realiza cel mai ambițios proiect din portofoliul său la Constanța, aniversează 25 de ani de activitate în dezvoltarea urbană sustenabilă, perioadă în care a generat un impact real în dezvoltarea economiei României. Una dintre componentele cheie ale proiectelor sale este reprezentată de crearea unor spații de business, care să atragă companii de talie internațională și să genereze locuri de muncă. În cei 25 de ani, IULIUS a ridicat de la zero 15 clădiri de birouri premium dezvoltate sub brandul United Business Center și a atras145 de companii în care lucrează peste 29.000 de angajați. Printre realizările emblematice se numără și Palas Campus din Iași, cea mai mare clădire office din România, cu o suprafață de 60.000 de metri pătrați. În vestul țării, Iulius Town Timișoara reunește patru clădiri office și peste 70 de companii, iar în Cluj-Napoca rețeaua United Business Center din proximitatea Iulius Mall oferă 30.000 mp pentru firme de tehnologie și inginerie. Toate clădirile din portofoliul IULIUS sunt certificate green – LEED sau EDGE – pentru sustenabilitate și eficiență energetică și sunt integrate în proiecte mixed-use care includ spații verzi, servicii, restaurante, zone de relaxare și soluții pentru transport alternativ. Și proiectul propus la Constanța va include componenta office, astfel că orașul va beneficia de clădiri de birouri la standarde moderne și vor fi create noi oportunități profesionale.