Fostul președinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu a fost condamnat, astăzi, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul elicopterului prăbușit în Lacul Siutghiol. Sentinţa a fost dată de magistraţii Curţii de Apel Constanţa şi este definitivă. Astfel, judecătorii au respins ca nefondat apelul declarat de Nicușor Constantinescu, așa încât acesta va rămâne cu pedeapsa de 4 ani de închisoare, cu executare, la care fusese condamnat în primă instanță de Tribunalul Constanța. Vă reamintim, în acest dosar Nicuşor Constantinescu este este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, acesta, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa la acea vreme a achiziţionat în urmă cu 6 ani un elicopter, în scopul eficientizării activităţii de salvare în situaţii de urgentă în zona de graniţă cu Bulgaria si a acordat în mod nelegal unei firme serviciul de operare aeriană şi cel de întreţinere a aparatului de zbor, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită. Constantinescu a schimbat beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația elicopterului.