Viceprimarul Constanţei, Dumitru Babu, s-a ales cu dosar penal după ce ar fi bruscat o angajată de la Protecţia Consumatorilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, Andreea Iliescu, o femeie în vârstă de 27 de ani a sesizat la poliţie că, în timp ce se afla în control, în calitate de angajat al C.J.P.C. Constanța, la o societate comercială din municipiu, ar fi fost agresată fizic de un bărbat care se afla în incinta societății respective. Tânăra a relatat această situaţie şi pe pagina ei de Facebook, povestind că a primit un buchet de flori din partea viceprimarului, pe care l-a refuzat. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru ultraj.