Victorie pentru elevi! Președintele României, Klaus Iohannis, a respins ordonanţa care a blocat, timp de aproape un an, transportul interjudeţean al elevilor, anunţă Asociaţia Elevilor din Constanța. Promulgarea vine după ce, în data de 10 martie, ordonanța a fost respinsă în ședința Parlamentului României, aceasta primind în urmă cu o săptămână aviz negativ din partea comisiilor de transport, industrii și administrație. Astfel, respectarea dreptului elevilor la transport județean gratuit este din nou posibilă, spun reprezentanţii AEC. Potrivit acestora, ordonanţa nr.51/2019 prevedea scoaterea transportului județean din sfera serviciilor publice, făcând imposibilă acordarea de reduceri elevilor și accentuând problema decontării navetei.