Cei doi minori care au amenințat cu arma vânzătoarea unui magazin de pe bulevardul Ferdinand au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, aceștia au fost cercetați pentru tâlhărie calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cei doi au pătruns săptămâna trecută într-un magazin, iar prin amenințarea și tragerea unui foc cu o armă neletală au deposedat o persoană de un telefon și un portofel ce conținea încasările magazinului. Arma era deținută fără drept, fiind supusă autorizării.