Fostul primar al Constanței Decebal Făgădău este așteptat astăzi la Curtea de Apel Constanța. Magistrații vor judeca dosarul terenurilor din Portul Tomis Constanța. Potrivit DNA, în anul 2015, Decebal Făgădău și Enache Marcela secretarul municipiului și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu și au vîndut trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța..Prin aceste demersuri cei doi ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. Reaminitim că dosarul a fost soluționat în primă instanță, la Tribunalul Constanța, prin achitarea celor doi pe motiv că faptele imputate de procurori nu sunt prevăzute de legea penală. Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.