Magistrații Judecătoriei Constanța urmează să se pronunţe cu privire la solicitarea de revocare a controlului judiciar înaintată de medicul estetician acuzat de vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală. Din cercetări a rezultat că, în perioada august 2020 – ianuarie 2024, acesta a efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora a rezultat vătămarea corporală a zece persoane. În urma extinderii cercetărilor, în cauză se efectuează verificări și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului.