Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, în cazul directorului unei instituții aflate în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Potrivit reprezentanților DNA, acesta este acuzat de două fapte de luare de mită, ambele în formă continuată, și alte două fapte de folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. De asemenea, s-a mai solicitat instanței de judecată să dispună confiscarea mai multor bunuri și sume de bani.