Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a solicitat rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual. Solicitarea a fost făcută la Curtea de Apel Constanța, iar magistrații au fixat primul termen de judecată în luna februarie a anului viitor. Reamintim, Valentin Vrabie a fost condamnat luna trecută pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, iar Curtea de Apel a stabilit ca măsură complementară interdicția de a mai ocupa o funcție publică sau de a candida.