Procurorii DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unui director executiv din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Acesta este acuzat de luare de mită și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, ambele infracțiuni în formă continuată. Acesta este acuzat că a perceput lunar o ”taxă” din salariul a două angajate cărora le-a oferit subiectele de la examenul de angajare. Totodată, reprezentanții Ministerului au precizat că vor pune la dispoziția anchetatorilor toate documentele pe care aceștia le vor solicita.