Fostul director al DSVSA Constanța, Geronimo Răducu Brănescu, acuzat de fapte de corupție, a scăpat de acuzații deoarece acestea s-au prescris. Judecătorii instanței de fond au constatat intervenția prescripției răspunderii penale a faptelor, motiv pentru care au dispus încetarea procesului penal. Potrivit procurorilor Anticorupţie, în decembrie 2014, acesta ar fi cumpărat direct, şi nu prin licitaţie deschisă sau altă procedură legală privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, trei bunuri care alcătuiau un grup electrogen, la preţul total de 398.000 de lei. Bunurile în cauză ar fi fost achiziţionate de instituţia publică la preţuri mult mai mari decât cele reale, astfel că pentru una dintre componente a fost plătit un preţ de aproximativ 20 de ori mai mare decât preţul de achiziţie”, mai spun reprezentanții DNA.