Principala suspectă în cazul crimei de la Mangalia Loredana Atănăsoaie a fost adusă în această dimineață la sediul Serviciului de Medcină Legală Constanța.Tănăra  va fi supusă unei expertize psihiatrice. Reamintim că tânăra  este acuzată că a ucis-o la Mangalia pe colega ei de cameră, în vârstă de 18 ani  Atât victima, cât şi suspecta erau din Vaslui şi lucrau la un hotel din Saturn. Crima a avut loc, în camera în care locuiau împreună, pe fondul unui conflict, iar suspecta a dus cadavrul în parc unde a fost găsit ieri dimineaţă de un bărbat.  Poliţiştii au  deschis dosar penal pentru omor, iar cercetările se desfăşoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constnaţa.