Primarul Mangaliei Cristian Radu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru abuz în serviciu. Procurorii DNA spun că în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, Cristian Radu  în calitate de primar, a încheiat cu o societate de avocatură 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Asta în condiţiile în care la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care erau prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.