Judecătorii au încetat procesul penal privindu-l pe Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, în dosarul Combat Press. Instanța a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Constanţa - Consiliul Judeţean Constanţa și a ridicat măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 2018 a DNA Constanța. Decizia pronunţată astăzi este definitivă. Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.