Noi judecători ar putea fi delegați președinți în cadrul Curții de Apel Constanța și, respectiv, al Tribunalului Constanța, pentru a asigura conducerea secțiilor penale ale celor două instanțe, după vacantarea posturilor.

Anunțul a fost făcut de Consiliul Superior al Magistraturii, care a precizat că decizia privind delegarea noilor magistrați în funcțiile de conducere va fi luată în cadrul ședinței Secției pentru Judecători a CSM de mâine, 3 noiembrie 2022.

Astfel, pentru funcția de președinte al Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie a Curții de Apel Constanța a fost propusă magistratul Ileana Anastasiu.

La rândul său, magistratul Denis Gabriela Ghervase a fost propusă pentru a fi delegată în funcția de președinte al Secției penale a Tribunalului Constanța.