Dragoş Poteleanu, fost director general al CJAS Constanţa, a cerut, luna trecută, revizuirea cauzei în care a fost condamnat la 6 ani de închisoare. La Tribunalul Constanța s-a cerut revizuirea dosarului de corupție care i-a adus acestuia câțiva ani de închisoare, pentru luare de mită. Pe data de 19 octombrie, la primul termen, instanța de fond a decis amânarea cauzei pentru luna decembrie, în vederea administrării unor probe.In luna octombrie, la Curtea de Apel a fost înregistrată cererea de strămutare a acestui dosar la o altă instanță de același grad, dar din alt județ.