Data de 11 noiembrie 2022 a fost fixată pentru pronunţarea Tribunalului Constanţa asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei, între un fost angajat al Confort Urban şi Parchet. Dacă acordul va fi avizat favorabil, inculpatul ar putea primi doi ani şi patru luni de închisoare, cu suspendare. Reamintim că inculpatul a pretins și a primit de la o persoană suma de 2.000 lei și, ulterior, suma de 500 lei, pentru ca aceasta să nu se prezinte la munca neremunerată. În baza înţelegerii a semnat, în mod nelegal, în locul persoanei respective, în fișele de prezență la muncă neremunerată în folosul comunității, pe care le-a transmis apoi către Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei, în scopul producerii de efecte juridice, respectiv încetarea obligației la muncă.