Fostul ofiţer din cadrul Direcţiei Regionale de Informaţii Dobrogea, Bogdan Popescu, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, şi este de acord cu încadrarea juridică şi forma de executare a pedepsei, respectiv 3 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea, tot pentru 3 ani, de a mai profesa ca angajat al Serviciului Român de Informaţii. De asemenea, inculpatul va presta 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Reamintim că Bogdan Popescu a pretins şi a primit suma de 2500 de euro, în luna august, de la o persoană căreia i-a promis beneficii nelegale, în baza funcţiei deţinute în SRI. Ofiţerul a fost prins în urma unui flagrant.