Georgică Giurgiucanu, condamnat în dosarul retrocedărilor a fost pus în libertate de către magistrații Judecătoriei Ploiești.

Omul de afaceri fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare prin decizia 32/A/2019 a Curții Supreme.

Decizia de eliberare a lui Giurgiucanu a fost luată deJudecătoria Ploiești, care a admis propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti.

Decizia judecătorilor nu a mai fost contestată de procurori.