Au avut loc percheziții la 15 adrese din Bucureşti, Gorj, Giurgiu şi în Delta Dunării la solicitarea Parchetului European, în cadrul unei anchete în desfăşurare cu privire la prezumtive fraude cu fonduri europene, cu prejudicii de peste 3 milioane de euro. Parchetul condus de Laura Codruta Kovesi suspectează trei persoane de constituirea unui grup infracţional organizat cu scopul de fraudare de fonduri europene destinate dezvoltării Deltei Dunării prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Suspecţii ar fi pus la cale un mecanism de fraudare prin intermediul a şapte firme, pe care le controlau fie direct, fir prin intermediari. Acestora le-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile şi a fost stabilită pentru fiecare o cauţiune, în sumă totală de 1,7 milioane de euro.