Judecătorii de la Înalta Curte de Justiție și Casație au amânat pentru 18 aprilie pronunțarea în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat că ar fi primit mită de la Avraham Morgenstern, pentru ca firma acestuia să câștige licitația pentru construirea Campusului Social Henri Coandă. Alături de fostul edil este judecat și fratele acestuia, Alexandru Mazăre, bănuit de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. Reamintim că în acest dosar Radu Mazăre este acuzat că a luat mită în valoare de 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern, reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale din Constanţa pentru a-l ajuta pe acesta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.