Magistraţii Tribunalului Constnaţa au amânat decizia cu privire la cererea  depusă de Stela Halichidis pentru anularea dispoziției primarului prin care a fost demisă din funcţia de director al Spitalului de Boli Infecţioase, în urma incendiului de la unitatea medicală. Fostul manager al Spitalului l-a dat în judecată pe primarul Vergil Chițac și Municipiul Constanța, după ce a fost eliberată din funcţie. Aceasta a solicitat Tribunalului anularea Dispoziției semnate de primar, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei de contencios adminsitrativ şi fiscal în data de 8 noiembrie.