Şeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacşa a fost reţinut, astăzi, de procurorii DNA Constanţa pentru o perioadă de 24 de ore. În ordonanţa anchetatorilor se arată că, inculpatul este bănuit că a primit drept mită suma de 460.000 de lei de la un om de afaceri, în cazul celor 4 nave supraevaluate de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective. Petre Neacșa urmează să fie prezentat, mâine, Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Director MT retinut de DNA
- Written by Sebastian Ghinea
- Category: Justitie