Fostul șef al Poliției Eforie, Gabriel Coteanu, a fost transferat în cadrul Serviciului de Comunicații și Informatică din cadrul IPJ Constanța. Transferul s-a făcut prin dispoziția șefului Poliţiei Judeţene Adrian Glugă până la clarificarea situației privind procesul în care Gabriel Coteanu este implicat pentru acuzația de luare de mită. Judecătorii i-au respins acestuia cererea de revocare a controlului judiciar, dar hotărârea nu este definitivă și a fost atacă cu recurs. Potrivit DNA, în perioada 2019-2020, Coteanu ar fi primit periodic, sume de bani, de la un intermediar, acuzat şi el în acelaşi dosar, pentru a permite și a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin, cu precădere pe plaja din Eforie. În plus, el i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască amenda în cuantum de 1.000 de lei aplicată unei persoane pentru contravenții la regimul rutier, cu avertisment, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune. Alături de şeful Poliţiei Eforie, în acelaşi dosar, mai sunt cercetate şi alte persoane, pentru dare de mită, trafic de influență şi evaziune fiscală. 3 dintre ele se află în arest la domiciliu.