10 unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa au modificat scenariile de funcţionare, după ce mai mulţi elevi şi profesori au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. Măsura a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Astfel, s-a votat în unanimitate trecerea în scenariul 3 a unor clase de la şcolile gimnaziale 12, 29 şi de la grădiniţa Colibri din muncipiul Constanța după confirmarea unor cazuri de COVID-19 la mai mulţi elevi şi un cadru didactic din fiecare unitate şcolară. Măsura va fi valabilă până pe data de 2 octombrie. Totodată, alte 7 şcoli şi grădiniţe din localităţile Săcele, Mereni, Osmancea, Ciobăniţa, Corbu şi Vadu au trecut din scenariul 2 în scenariul 1, adică participarea directă față în față a elevilor la cursuri. Vă reamintim, recent, în municipiul Constanţa au mai fost alte 4 cazuri de trecere a unor unităţi de învăţământ în scenariul 3 de funcționare. Este vorba despre grădinița Colibri, Liceul Teoretic Ovidius şi şcolile gimnaziale 8 şi 29 din municipiul Constanţa.