Ministrul Educației, Monica Anisie, a solicitat demiterea preşedintelui Oficiului Naţional de Achiziţii pentru că nu a finalizat licitaţia pentru tabletele destinate elevilor. Ministerul a început demersurile pentru achiziționarea celor 250.000 de dispozitive electronice încă din data de 7 mai, când a fost alocată prin Hotărâre de Guvern suma de 150 de milioane de lei. Ministrul spune că în toată această perioadă, oficialii ONAC au refuzat să fie cooperanți în identificarea de soluții rapide şi nu au informat în timp util Ministerul Educației cu privire la stadiul licitației, deși au existat nenumărate solicitări zilnice privind acest subiect. Monica Anisie a declarat că este necesară reluarea, în regim de maximă urgență, a procedurilor de licitație