Au fost schimbate conducerile mai multor unități de învățământ preuniversitar din municipiul şi din judeţul Constanţa. Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța a avizat, în şedinţa de astăzi, mai multe numiri prin detașare în funcțiile de director sau de director adjunct. Şi asta deoarece la sfârşitul lunii încetează de drept detașările unor cadre didactice care au ocupat aceste funcții. Cei care vor fi detaşaţi pe posturi vor ocupa noile funcţii până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2020-2021.