Asociaţia Elevilor din Constanţa împreună cu alte organizaţii similare din ţară condamnă ferm noile măsuri privind redeschiderea unităților de învățământ. Preşedinta AEC, Sabina Spătariu, consideră că măsura va pune în pericol elevii și tot personalul unităților de învățământ. Suspendarea cursurilor după ce s-au înregistrat timp de câteva zile numărul minim de cazuri va fi o decizie luată mult prea târziu, având în vedere rapiditatea cu care virusul se răspândește în comunitate. Mai mult, în marile centre urbane, capacitatea de testare este foarte mică, fapt ce va ascunde imaginea reală a evoluției epidemiologice din localitatea respectivă și nu va permite închiderea propriu-zisă a unităților de învățământ într-un timp util, astfel încât să prevenim crearea unor focare la nivel de unitate de învățământ, mai precizează reprezentanţii elevilor din ţară.