Au fost publicate rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a. 8 elevi constănţeni au fost admiși cu media generală 10. Reprezentantii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa spun că la nivelul judeţului nostru, 4.034 de elevi au fost repartizaţi la liceu, dintre care 2.096 de candidaţi la filiera teoretică și alţi 1.941 la filiera tehnologică. Potrivit acestora, peste 230 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere, în perioada 24 iulie – 3 august, alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, de candidaţii care nu au participat şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.