Absolvenţii de liceu care au susţinut bacalaureatul şi care vor să-şi vadă lucrările pot face cereri în acest sens pe 7 şi 8 iulie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, solicitarile se depun la secretariatele unităților de învățământ în care au fost organizate centre de examen. În perioada 16-17 iulie, pe baza unei programări, candidaţii vor puta vedea copii scanate ale tezelor. Numele asistenţillor şi ale membrilor comisiilor care sunt înscrise pe prima pagină vor fi secretizate. Vizualizarea lucrărilor nu poate duce la reevaluarea lor sau la modificarea notelor acordate. În plus, este interzisă fotocopierea sau fotografierea acestora.