Peste 5.900 de absolvenți ai clasei a VIII-a din judeţul Constanţa susțin, de mâine, Evaluarea Națională. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, examenul începe cu proba scrisă la Limba și literatura română și continuă, miercuri, 17 iunie, cu testul la Matematică. Pentru proba de limba maternă nu s-a înscris niciun candidat din judeţul Constanţa. Probele pentru examenele naționale, care sunt monitorizate audio-video încep la ora 9.00 și se vor desfășura în 121 de centre din întreg județul. Primele rezultate vor fi comunicate peste o săptămână, iar contestațiile, care pot fi transmise şi electronic, pot fi depuse în zilele de 22 şi 23 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. Anul, acesta examenele naţionale se vor desfăşura în condiţii speciale, în contextul pandemiei de COVID – 19. Astfel, în zilele probelor de examen, la intrarea în unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor. Totodată, ISJ Constanţa a precizat că absolvenţii aflați în izolare sau confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie.