A fost suplimentat bugetul Ministerului Educaţiei cu 150 de milioane de lei, iar banii vor fi alocaţi pentru achiziţia de dispozitive electronice conectate la internet în vederea asigurării accesului la activităţile didactice la distanţă pentru toţi copiii. Ministrul Monica Anisie a declarat că a solicitat inspectoratelor şcolare o situaţie cu elevii care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online. Aceasta a precizat că după achiziţionarea dispozitivelor, va fi facilitată învăţarea la distanţă şi pentru şcolarii din mediile defavorizate.