Inspectoratul Şcolar Judeţean le-a cerut directorilor de unităţi de învăţământ din Constanţa să monitorizeze starea de sănătate a elevilor şi să raporteze imediat cazurile de gripă. Potrivit ISJ, în urma videoconferinţei cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, s-a dispus luarea unor măsuri imediate pentru prevenirea răspândirii virusului gripal. În acest sens, reprezentanţii şcolilor şi grădiniţelor din judeţ trebuie să ţină permanent legătura cu Inspectoratul pentru a se putea interveni rapid acolo unde există elevi bolnavi de gripă. De asemenea, directorii unităţilor de învăţământ în care s-a făcut dezinfecţie trebuie să trasnmită către ISJ documente care să ateste proveniența și caracteristicile substanţelor folosite și condițiile în care acestea au fost utilizate în spațiul școlar.