Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai şi preşedintele Asociaţiei Elevilor, Mihai Tănase, au discutat ieri cu primarul comunei Mihail Kogăniceanu despre acordarea burselor şcolare. Potrivit şefului ISJ, în urma întrevederii s-a ajuns la un acord, iar primarul Ancuţa Belu, a dat asigurări că va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre pentru stabilirea cuantumului burselor. Aceastea ar urma să fie acordate începând cu semestrul al II-lea. Vă reamintim, AEC a dat în judecată 12 consilii locale din judeţul Constanţa, printre care şi pe cel de la Mihail Kogălniceanu, pentru că nu asigură burse şcolarilor. Dreptul elevilor de a primi aceste recompense financiare este stipulat în Legea educaţiei naţionale, iar autorităţile locale sunt obligate să adopte o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul acestora.