Proiectul de monitorizare a segregarii scolare a fost deocamdată suspendat. Inspectorul şcolar general adjunct, Anca Dragomir, ne-a delcarat că se aşteaptă ordinul ministrului educaţiei pentru demararea acestui program. Metodologia este implementată în acest an şcolar în 3 judeţe pilot: Constanța, Maramureș și Iași, în toate unităţile de învăţământ. Pentru prevenirea și combaterea segregării școlare, instituţiile de învăţământ preuniversitar, indiferent de ciclurile de educație acoperite în activitatea lor, au obligația de a monitoriza repartizarea copiilor cât mai echilibrat în grupe sau clase, în clădiri şi în ultimele două bănci, pentru asigurarea diversității socio-culturale a comunității.