A scăzut, cel puţin teoretic, timpul pe care copiii îl vor petrece la şcoală. Senatul a aprobat astăzi, ca for decizional, proiectul de lege care stabileşte numărul de ore pentru elevi, în funcţie de nivelul de învăţământ. Potrivit legii, copiii din clasele primare vor sta la şcoală în medie 20 de ore pe săptămână, cei de la gimnaziu vor avea 25 de ore, iar liceeni 30 de ore săptămânal. În textul actului normativ nu se prevede însă şi numărul maxim de ore pe care le pot avea elevii, aşa cum era până acum, astfel încât se lasă loc de interpretări şi este posibil ca în practică să nu se schimbe nimic.