Studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor participa, mâine, începând cu ora 10.00, în Piața Ovidiu, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2019 – 2020. Evenimentul este organizat de Primărie și reunește toate instituțiile de învățământ superior, publice și particulare, din Constanța. Pentru noul an universitar, la cele 10 programe de licență și masterat organizate de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” sunt înscriși peste 1.800 de studenți. Dintre aceștia, tinerii de la Secția Militară sunt în număr de 113, cărora li se adaugă alţi 5 colegi care vor urma cursurile Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Tot în anul I, dar la Secția Civilă, vor începe noul an universitar 310 studenți la programele de Licență și 161, la Masterat.