Ministerul Educaţiei a modificat metodologia de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal, filiera vocațională, în contextul grevei cadrelor didactice. Conform noilor prevederi, fiecare unitate de învățământ nominalizată ca centru de examen își va elabora propriul calendar de desfășurare a examenului de certificare, iar acesta va fi comunicat unităților de învățământ arondate. Probele de examen vor fi planificate în perioada 6 - 23 iunie. Unitățile de învățământ vor comunica elevilor și părinților informații privind planificarea probelor de examen.